De ce ma lasi sa sufar!

De ce sufar? Ce trebuie sa fac sa nu mai ajung in situatia asta? Sunt multe intrebari la care nu gasim raspunsuri.

De multe ori renuntam sa le mai cautam, suferinta , a provocat multa durere si ne transforma, ne schimba viata din temelii. Stim cu totii ca provoaca durere dar asta nu este suficient, nu ne ajuta in demersul nostru de a ne proteja.

 Auzim ca este normal sa suferi daca iubesti, este normal sa suferi daca din viata ta dispare cineva drag tie si motivele pot continua pentru ca fiecare are o experienta in sensul asta.

Daca acceptam ideea ca suferinta este reala, ca se poate intampla ca si noi sa suferim, avem sanse foarte mari sa limitam urmarile suferintei.

 Acceptand suferinta din noi, putem face ceva sa o domolim, sa ne vindecam de ea. 

Cel mai adesea intalnim persoane care o ignora, vorbesc despre iubire, fericire si pace fara sa se implice activ in aceste experiente.

 Aceasta tendinta de a ignora suferinta, este doar o actiune de sabotaj propriu prin care incerci sa te indepartezi fara sa ai rezultatele dorite.

 Nu este suficient doar sa vorbesti despre lucrurile pe care le doresti, este nevoie de mai mult; de actiune, implicare, de o atitudine reflexiva… etc.

Atunci cand adoptam o atitudine reflexiva si nu ne avantam direct in actiune ne dam voie si avem mai mult timp sa descoperim noi perspective, idei, ganduri care se vor cristaliza in mai multa intelegere.

Suntem obisnuiti, ca atentia noastra sa fie directionata mai mult spre exterior cu o atentie sporita la ce este in jurul nostru. O astfel de atitudine ne indeparteaza de partea interioara si ar trebui sa ne dorim in acest sens o colaborare si un echilibru in ambele zone. In cautarea noastra nu trebuie sa ne indreptam atentia doar spre o anumita zona, este nevoie sa cautam un echilibru intre ele. Cand reusim sa ne apropiem mai mult de aceasta zona de echilibru, reusim practic sa ne apropiem de noi, de ceea ce suntem in momentul respectiv.

Trebuie sa invatam sa ne directionam constiinta si spre interiorul nostru, sa ne concentram asupra prezentului. Este nevoie sa incercam pe cat posibil sa fim constienti de ceea ce este in “aici si acum” si sa evitam obisnuinta de a ne concentra pe ….ce trebuie facut.

 Suntem dominati de tiparele noastre obisnuite de reactie si in mod inconstient luam decizii pe baza acestora.

Repetam trecutul la nesfarsit fara sa fim constienti de optiunile noi care ne sunt disponibile de perspectivele si solutiile care ne vin din ”camp”.

Cei care aleg sa fuga si evita sa trateze suferinta o fac din foarte multe motive, insa cel mai intalnit este acela ca nu inteleg mecanismele interne care o genereaza in anumite momente.  

Sa ignori suferinta cu gandul ca timpul o vindeca nu te ajuta, pentru ca nu dispare.

Sunt cateva solutii sa diminuezi efectul suferintei asupra ta, un demers foarte bun in sensul acesta este implicarea ta in zona de constientizare.

 Este un proces util cu efect de scurta durata, daca nu este insotit de alte demersuri si de o implicare activa.

Daca facem referire la timp si cat anume suferim, pot spune din experienta mea si nu doar a mea, ca nu exista o perioada de timp specifica si ca totul depinde de propria personalitate si mai ales de natura pierderii suferite.

O parte din noi ne adaptam mai repede la noua situatie si avem nevoie doar de cateva saptamani sau luni pentru a ne reveni, in timp ce alte persoane au nevoie de mai mult timp, mai ales cand viata lor a suferit o schimbare majora sau cand pierderea a fost traumatica si neasteptata.

Cel mai tragic in toata situatia asta consider ca este sabotajul propriu prin care reusim sa dozam suferinta noastra: nici prea mult ca sa se “moara”, dar nici prea putin “cat sa fie in viata”.

Putem sa vorbim despre o inconstienta nedetectabila care ne guverneaza, ne ghideaza spre astfel de comportamente.

Nu putem cunoaste nivelul de suferinta dintr-un om, dar putem sa spunem ca este atat de mare cat poate el duce. Duce atata suferinta cat poate sa evite prin distractii, mancare, dulciuri , droguri, spiritualitate…etc.

Sunt motive numeroase sa credem ca in astfel de momente cand suferinta pune stapanire pe noi avem nevoie de indrumarea unui specialist cu ajutorul caruia o sa reusim sa ne recunoastem mecanismele defensive, sa luam masurile potrivite si sa incepem calatoria spre transformare.

Terapia inseamna in primul rand o modalitate de a gasi raspunsuri la intrebari cu sens, a purta un dialog curajos si a primi deschis un feedback constructiv orientat spre viitor.

Stati in casa, impus prin forta!

Este o solutie de panica, o solutie la care autoritatile au recurs pentru ca nu au reusit sa transmita informatia catre omul simplu, omul obisnuit sub alta forma. Bineinteles, in spatele acestui mecanism pe care il observam cu totii in zilele acestea se afla un feedback teribil pe care oamenii simpli il dau autoritatilor ….lipsa specialistilor.

In mod evident, in acest feedback se regasesc si alte componente, dar eu in acest articol ma opresc la acest aspect, lipsa specialistilor. Pentru ca in momentul acesta, eu asta consider, ca nu se vede in societate implicarea acestora. Sunt convins ca atunci cand citesti acest articol, mai ales daca faci parte din randul specialistilor, esti putin contrariat, poate chiar nervos, pentru ceea ce scriu si poate ca ai dreptate, gandindu-te la cat de mult muncesti in fiecare zi. Pentru asta, imi cer scuze, pentru tot ceea ce o sa citesti in acest articol, nu vreau sa jignesc pe nimeni si nici sa subapreciez munca. Ceea ce scriu este o realitate pe care o constat si este influentata de experienta, modul meu de viata si atomul social din care fac parte .

Cand spun ca ne lipsesc specialistii, nu ma refer strict la lipsa lor fizica, desi si acest lucru este adevarat daca luam in calcul nevoile din societate. Ma refer mai mult la partea lor de implicare in societate, in specialitatea in care isi desfasoara activitatea. Ceea ce ei au invatat in urma anilor de studiu parcursi. ajunge cu greu la oamenii simpli. Informatia nu ajunge asa cum trebuie, sub o forma usor de inteles de oamenii obisnuiti, lipseste adaptarea, modalitatea de a transmite informatia. Pana la urma un profesor este apreciat si considerat bun, daca reuseste intr-o masura cat mai mare sa transmita informatia care o detine intr-un mod cat mai adecvat si adaptat pentru ca un numar cat mai mare de elevi sa o inteleaga. Intr-o clasa, nu un elev care este foarte bun arata intru totul maiestria profesorului, ci mai degraba valoarea, raportata la media elevilor din clasa respectiva.

Pana la urma modalitatile de a transmite informatia sunt numeroase, specialistul, trebuie doar sa gaseasca o modalitate de a transmite si adapta informatia la nevoile celor care doresc sa o primeasca. Un mijloc eficient prin care poti sa transmiti cunostinte indiferent de domeniul in care activezi este, procedura de lucru. Spun eficient, pentru ca ma bazez pe statisticile societatilor mai avansate care folosesc aceasta modalitate de a transmite informatia si rezultatele o recomanda.

Atunci cand nu exista proceduri, tu ca specialist esti rupt de societate, informatia pe care o ai nu este utila 100% pentru ca cei care trebuie sa o puna in practica nu o inteleg si au nevoie de tine sa o adaptezi la nevoile lor. Bineinteles, nici o procedura nu este infailibila si trebuie ajustata pe parcurs si asta tot de tine tine, de specialist. Este o munca cu tine, cu capacitatea ta de a intelege pe cei de langa tine, de a intelege mai bine capacitatile si nevoile lor.

Acum cativa ani, am luat contact cu o realitate pe care nu o cunosteam si o consideram mai putin importanta, pentru ca nu eram obisnuit cu ea. Am participat la un curs de manager in America, ma pregateam sa devin un manager mai bun si plecasem din Romania cu gandul sa le arat celor de peste ocean cum se munceste romaneste. Realitatea de acolo a fost cumplita pt mine. In scurt timp am realizat ca aveam de recuperat foarte multi ani ca specialist, om, tara ..etc.

Primul contact pe pamant american a fost cu un doctor foarte bine pregatit care mi- a inecat corabiile din prima zi de curs, a venit cu un dosar foarte gros care avea pe coperta insemnat nr.14 . Surpiza mare a fost ca ne- a pus sa il rasfoim si sa dam un feedback, fara sa ne spuna ce anume vrea sa auda de la noi. Fiecare a incercat sa spuna cate ceva, iar la final am primit feedback de la el ….”voi, nu lucrati dupa proceduri in Europa ??!” Nu intelegeam prea bine ce vrea sa ne transmita si mesajul a fost initial inteles doar partial. Ne- a explicat ca toti care lucreaza cu el folosesc doar proceduri in munca pe care o desfasoara, partea de instruire pentru aplicarea procedurilor avand un calendar clar cu o frecventa de 3 luni. La finalul zilei am facut in mintea mea o analogie intre specialistul din Romania si cel din America, am inteles si am acceptat cu mahnire ca noi mai tot timpul foloseam alte tehnici de a ne impune in fata angajatilor, cearta, teama, amenintari ..procedurile lipseau.

Ceea ce se intampla in prezent este o dovada clara ca ne lipsesc specialistii, este o ruptura mare intre ei si restul societatii. Prin aplicarea si respectarea procedurilor ai o productivitate mai buna cat si o schimbare mare in partea de mentalitate a oamenilor. Fiecare stie ce are de facut si iti intareste si increderea in specialist ca stie ce face, iti intareste increderea ca esti pus sa faci ceva bun. Lipsa lor aduce haos si cearta, determina oamenii sa reactioneze mai mult instinctiv, te obliga pe tine autoritate(specialist) sa recurgi la teama si forta sa te impui.

Prezentul ne confirma din pacate ca mai avem mult de munca si nu vorbesc doar de munca fizica, vorbesc mai ales de capacitatea noastra ca specialisti de a schimba societatea. Oamenii, asteapta din partea noastra mai multa implicare.

P.S. -„Nimic nu se poate numi „munca”, cu exceptia situatiei in care ti-ai fi dorit sa faci altceva” – James M. Barrie

De la Emil Cioran …citire!

„Câteodată oamenii se împiedică de adevăr, dar de cele mai multe ori se ridică și merg mai departe”.

„Nu preţuiesc o carte decât prin tulburarea, prin otrava pe care-o toarnă în mine”.

„Prefer să fiu ultimul om dacă a fi om înseamnă să fii ca ceilalţi”.

„Am toate defectele celorlalti si totusi ceea ce fac acestia mi se pare inadmisibil”.

 „Nu contează decât un lucru: să înveți să pierzi”.

„Când investeşti cu întreg conţinutul fiinţei tale, cu totalitatea existenţei tale subiective, o nesatisfacţie a acestei iubiri nu poate aduce decât prăbuşirea întregii tale fiinţe”.

 „Hărțuit de ceilalți, încerc să mă eliberez, fără mare succes, trebuie s-o spun. Cu toate acestea, reușesc să-mi înlesnesc în fiecare zi câteva clipe de conversație cu cel care aș vrea să fiu”.

Sa ne respectam mai mult!

Pare simplu si logic ce spun in cateva cuvinte, in titlul de mai sus, dar cand trebuie sa pui in practica devine greu. Totul se transforma in neputinta, ignoranta, dat vina pe autoritati, barfa de strada si motivele sunt multe pentru ca fiecare cauta o scuza. In prezent exista o tendinta nociva care de cele mai multe ori vine in prim plan cand omul da de necaz…vina pe autoritati, pe institutiile statului. Ele exista si functioneaza si cand nu este criza dar atunci interesul pentru ele este foarte scazut pentru ca nu „arde”.

Cand apar problemele se trezeste si cetateanul, atunci il intereseaza, il doare, este pus in fata faptului implinit si alege sa dea cu noroi in tot. O alegere gresita din punctul meu de vedere, o atitudine de om las si agravanta pentru intrega comunitate. Nu spun ca nu trebuie pedepsit cel care greseste, trebuie sa se aplice legea si tu cel care arunci cu mizerie trebuie sa fii mai cumpatat, vorbeste de persoana respectiva care a gresit, nu de o intreaga institutie de un intreg colectiv.

In aceste momente ne amintim cum este in alte tari, ce buni sunt altii, ce slabi sunt ai nostri si retorica poate continua la nesfarsit… Daca luam fiecare individ in parte o sa observam o delasare si un dezinteres total.

Regulile, legile si tot ce tine de ierarhie trebuie respectate tot timpul, nu doar in situatii de criza. Si cand esti singur pe strada este util si bine sa nu arunci hartia pe jos, sa nu arunci resturile pe geamul de la masina si sticle de bere prin parcuri. Totul se construieste in timp si non stop nu in situatii de criza.

Suntem afectati de comportamentul injust al multor semeni de-ai nostri dar cand trebuie sa facem ceva, mereu gasim scuze si ne intrebam retoric cum de s-a ajuns aici. Din pacate sunt printre noi si persoane care considera respectul o slabiciune si se poarta ca atare. Cat timp nu ne vom respecta si nu vom accepta ierarhia, diversitatea si toate mecanismele care au dus celelalte societati spre o dezvoltare mai buna o vom lua de la capat cu toate.

Nu poti spune niciodata ca o societate este perfecta si ca nu sunt greseli, dar poti observa si aplica ce este potrivit in contextul respectiv. Un exemplu de ipocrizie pe care il aud foarte des este ”Ei au legi si reguli, nu o sa ajungem niciodata ca Germania”, si cand ai de respectat o regula …esti primul care o incalca. Pana la urma ne intoarcem tot la noi si cat suntem noi de capabili si doritori sa invatam si sa facem ceva pentru noi insine. Facand pentru tine, faci pentru cei multi, faci pentru societate, implica-te, ia atitudine, construieste non stop, iarta si da exemplu de bine!

Introspectia…cheia catre Tine!

Facem adesea din starea noastra emotionala, o lada de gunoi. Ne lasam invadati de ofensele, desconsiderarile si frustrarile provocate de ceilalti. Nu suferim numai din cauza a ceea ce fac ceilalti, ci si din cauza a ceea ce ne facem noi insine.

Uneori devenim cei mai aprigi calai ai nostri. Din nefericire, nu avem protectie emotionala si , in fata celei mai mici adversitati , suferim un impact foarte puternic.  De cate ori nu ne pedepsim pe noi insine si suntem neinduratori cu greselile noastre!!? Traim atatea nelinisti, anxietati, extaze, sentimente de pierdere  si momente de disperare, incat, in trei- patru ani plini de tensiune , acumulam experiente pe care multi oameni de 80 de ani nu ajung sa le acumuleze niciodata.

Devenim niste “batrani”, in trupuri tinere. Astfel pierdem placerea din micii stimuli ai vietii si reusim sa ne incitam starea emotionala , numai in fata unor mari aventuri. Unul din cele mai mari riscuri , cu care se confrunta cei ce cauta emotii intense, este acela de a se psiho-adapta la micile intamplari din viata de zi cu zi si de a nu mai gasi placere in ele –zambetul unui copil , in culoarea unei flori …E nevoie sa vedem lucrurile mici , ca sa ne bucuram de cele mari.

Recuperarea sanatatii psihice si rezolvarea problemelor este posibila, dar nu este un drum atat de simplu .

Nu trebuie sa ne temem de bolile si de dificultatile noastre. Teama transforma Eul intr-un spectator pasiv, al nefericirilor noastre. Trebuie sa analizam obiectiv teama, sa nu ne fie teama de teama , sa calatorim in launtrul nostru si sa ne cunoastem mai bine.

A fi liber si fericit , in pofida greutatilor prin care trecem , n-ar trebui sa fie o utopie psihologica, ci destinul oricarei fiinte umane.

Cautarea in noi insine(introspectia), n-ar trebui sa fie ceva exceptional. Doar atunci cand avem probleme cerem ajutorul unui specialist si incercam sa remediem ce mai putem .

Aceasta cautare ar trebui sa fie ceva de rutina in experienta noastra de viata . Trebuie stimulata de parinti si de scoala , de cand suntem mici.

Stresul, inamic sau „prieten”!?

În încercarea noastra de a evolua avem nevoie constant sa ne adaptăm unor condiții noi care apar pe parcursul acestui demers.

Atunci când resursele de adaptare ale organismului sunt suprasolicitate…apare stresul. Nu trebuie sa privim stresul ca fiind neapărat ceva rau, nociv pentru noi . Trebuie să înțelegem acest mecanism ca facand parte dintr-un demers care ne ” forțează ” sa evoluăm.

Ceea ce ne face rau si ne opreste din evoluție este de fapt zona de patologie a stresului, distresul. Aceasta poziționare a noastra in zona de distres este dominată de teama si autosabotare constanta.

Situatiile in care sunt sanse foarte mari ca stresul sa se transforme in distres sunt numeroase si tin mult de modul fiecaruia dintre noi de a functiona . Eu vreau sa aduc in discutie doar ideea ca, pozitionarea noastra intr-o zona de dezechilibru ( perceptiile gresite, ambitiile exagerate, pierderea unei fiinte dragi , esec profesional etc.) favorizeaza aparitia distresului.

Cand ne aflam in aceasta zona, creierul nostru elibereaza in corp anumiti hormoni: noradrenalina, adrenalina (favorizeaza bolile cardiovasculare) – si cortizolul (influenteaza negativ rezistenta organismului fata de infectii si fata de cancer).

Momentul cand apare stresul, relatia mea cu mine este profund viciata si provoacă durere. Astfel, durerea netratata, neadresata se transmite către oricine are cu noi o relație consistenta.

De asta este important sa fim in contact cu noi si sa fim deschiși către ceea ce este nou in viata noastra.

Cadem…ca sa ne ridicam mai puternici!!!.

Caderile sunt absolut normale sunt inevitabile, asa functionam noi ca oameni, fac parte din viata noastra.

Sunt un reset pe care „câmpul” unde activam il aplica asupra noastră. Cat timp stam in zona asta si mai ales cata energie consumăm pentru a ne ridica de aici , asta conteaza.

 Blocajele vin cand nu intelegem caderea si o percepem doar ca pe ceva negativ fără să vedem si latura pozitiva.

Suntem îngroziți doar de ideea căderii, de faptul că am căzut sau de necunoscutul din zona ridicării. Dacă aducem in discutie si trecutul, caderile care ne-au facut sa esuam, ecuația problemei se complică.

Câmpul este dinamic si ne aduce de multe ori în zone noi si necunoscute iar asta ne provoacă teama si confuzie .

 Nu trebuie privită caderea neapărat ca ceva rau, ceva fără scăpare, cât timp o privești asa iti ingreunezi situatia si solutiile de ieșire. Căderea eu o vad ca pe o modalitate de a evolua de a ne adapta la situațiile din viata noastra, la ce ne aduce câmpul.

Iti poti crea singur cararea ta!

Nu este suficient doar sa vezi, doar sa afli si sa auzi. Nu conteaza ce afli, vezi si auzi daca nu folosesti asta pentru tine. Este necesar sa folosesti ceea ce afli, sa pui intelegerea prin propria ta persoana, sa experimentezi, altfel nu ajuta deloc.

 Atunci cand suntem autentici in ceea ce experimentam, gandim, spunem, adica, atunci cand gradul nostru de implicare este din ce in ce mai mare, ne cresc sansele de dezvoltare in directia pe care ne-o propunem. Prin astfel de atitudini ne ferim de mediocritate si construim in permanenta ceea ce este necesar pentru nevoile noastre.  

Cauta sa folosesti ceea ce e bine pentru tine, si nu ceea ce este obisnuit.

 De obicei majoritatea oamenilor se ghideaza dupa turma, iar “turma” merge dupa lucrurile obisnuite si usor de aplicat. Exista tendinta asta pentru ca ne ferim de nou si mai ales de greseli. Si cand unul cade, cad si ceilalti.

Nu este imposibil sa filtrezi informatia sa o subiectivizezi, este mai degraba un obicei, o rutina sa o folosesti in forma ei bruta. Eu ii spun “programare”, pentru ca asa suntem invatati de mici suntem obisnuiti sa gandim si sa actionam dupa regulile impuse de “turma”. Se intampla des sa dam vina, atunci cand esuam pe societate(sisteme). Este un sabotaj care ne lasa impresia ca suntem in regula ca nu avem nimic de schimbat la noi.

Nu putem da vina de fiecare data pe cineva pentru ce se intampla cu noi.  Este adevarat ca majoritatea sistemelor din societate asta fac, ne programeaza spre orientarea catre “turma”, dar aceasta practica nu ne poate afecta prea rau daca invatam sa devenim autentici in tot ce facem.

Asadar, pun un pic de atentie pe aceste lucruri pe care le faci din obisnuinta si ia in seama, ia in propria ta vedere si observatie sa nu te duci cu gloata, cu turma. Daca pui mici lucruri in rutina ta zilnica si iesi cu vointa proprie, cu perseverenta si nu faci lucruri obisnuite, vei vedea ca iti poti crea tu singur cararea ta.

Rusinea- bariera intre mine si societate!

Este intalnita peste tot si stim toti de ea si cu toate ca este asa cunoscuta, rusinea, este greu de controlat si in unele situatii ne duce catre o izolare sociala nedorita cu sanse mici de scapare prin propriile forte. Este usor sa vorbesti despre rusine, este usor sa vorbesti de ea cand o vezi la alte persoane, partea mai grea cand vine vorba de rusine este sa o identificam la noi, sa o intelegem, sa-i intelegem mecanismele care o aduc la suprafata in anumite momente si poate ce este mai important sa intelegem cum functionam noi in momentele cand suntem sub efectul ei. Aceasta usurinta de care aminteam mai sus o pun pe seama faptului ca majoritatea dintre noi sunt afectati de aceasta emotie si asta ne face sa avem un contact superficial cu ea neacordandu-i atentia necesara.

“Sa iti fie rusine!”, “Nu ti-e rusine, eu te cresc si tu ce faci!” si exemple de acest fel sunt multe, le recunoastem cu totii pentru ca le-am auzit de multe ori, cu ele am crescut, ele ne-au intarit rusinea au facut- o puternica. Dupa cum vedem, rusinea, a fost intarita, practic, s-a dezvoltat de cele mai multe ori in relatie cu ”primele figuri de atasament” adica, parintii sau bunicii nostri. Inevitabil, vine si intrebarea: „oare de ce au facut asta?!”. Un raspuns, este faptul ca si-au dorit foarte mult sa isi invete copilul sa se conformeze cu cerintele lor. Bineinteles, motivele pot fi numeroase, dar in general despre asta este vorba, mai ales ca o mare parte din parinti si bunici folosesc aceste expresii in mod inconstient, in mod automat.

Ironic, persoana care trebuie sa iubeasca neconditionat, sa protejeze, devine sursa unor mesaje devalorizante, negative. Aceasta practica aduce in viata copilului multa confuzie, pentru ca ii este teama sa piarda iubirea parintilor, el se conformeaza si renunta la un mod spontan de a fi. Aceste experiente afecteaza direct psihicul copilului si o sa devina baza experientelor rusinoase viitoare.

 De asta mereu am sustinut ca dezvoltarea personala este importanta la orice nivel si pentru asta consider ca nu exista o limita in sensul asta. Daca noi suntem bine si cei din jurul nostru o sa fie bine, iar cand vorbim de copiii nostri cu siguranta vor avea exemple pozitive pe care sa le urmeze si de la care sa invete, daca noi parintii ne dezvoltam si invatam cum sa-i educam .

Acolo unde gaseste “suflete” singure si indurerate, rusinea produce derapaje majore cu efecte nocive asupra lor cat si asupra mediul in care ele functioneaza. Aceste blocaje provocate de rusine aduc in prim plan si alte probleme care fara acest “deranj” ar fi ramas in plan secundar si nu ar fi creat dificultati in prezent.

In rusine gasim o sursa pentru multe complexe pe care le avem cu propria persoana, ne afecteaza felul in care ne vedem in lume, si modul cum actionam si ne prezentam in relatiile cu cei din jur .

 Solutia nu este sa fugi, sa te ascunzi, sa te blamezi, sa te retragi …etc., este sa inveti sa supravietuiesti cu aceasta emotie pentru ca nu o poti indeparta definitiv, face parte din structura noastra, din angrenajul sistemelor care alcatuiesc OMUL.

%d blogeri au apreciat: